Recent, s-a stabilit ca angajatorii pot transmite decizia de concediere a unui salariat prin intermediul e-mailului, conform unei decizii a Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ).
In acest sens, judecatorii au ajuns la concluzia ca aceasta modalitate de a elibera un lucrator din functie este legala, dar vor fi anumite conditii care trebuie sa fie indeplinite.
Decizia ICCJ nr. 34/2016 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a fost anuntata in data de 24 octombrie anul 2016, in data de 9 ianuarie 2017 a fost publicata in Monitorul Oficial, iar de acum incolo are efecte la nivel national.
Ce zice Decizia:
Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Iaşi – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 6.975/99/2014 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 77 din Codul muncii, cu referire la dispoziţiile art. 278 alin. (1) din Codul muncii şi la dispoziţiile art. 1.326 din Codul civil, decizia de concediere individuală emisă potrivit dispoziţiilor art. 76 din Codul muncii se poate comunica prin poşta electronică, aceasta reprezentând o modalitate de comunicare aptă din punct de vedere procesual să declanşeze curgerea termenului de contestare jurisdicţională a deciziei, potrivit dispoziţiilor art. 211 lit. a) din Legea nr. 62/2011 raportat la dispoziţiile art. 216 din acelaşi act normativ, cu referire la dispoziţiile art. 184 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în condiţiile în care salariatul a comunicat angajatorului aceste date de contact şi există o uzanţă a acestei forme de comunicare între părţi.
Decizia astfel comunicată prin poşta electronică, în format PDF accesibil electronic, trebuie să respecte doar cerinţele formale impuse de dispoziţiile art. 76 din Codul muncii, nu şi pe cele impuse de Legea nr. 455/2001, referitor la înscrisul în formă electronică”.
Asa ca oameni buni verificati-va emailurile mai des. Mai ales daca stiti ca nu va intelegeti cu seful. Pe cand si o cercetare disciplinara pe email sau macar pe Skype.